Prima pagină

Date generale

Denumire oficială: În limba română: Republica Chile. În limba spaniolă: Republica de Chile

Scurt istoric. Teritoriul Chile este descoperit de Ferdinand Magellan, în octombrie 1520.

Obţine independenţa la 18 septembrie 1810. Primul Director Suprem al noii republici este numit Bernardo O' Higgins, în 1817, după o perioadă de guvernare prin Adunări Guvernamentale (Juntas de Gobierno).

În urma victoriilor împotriva Peru şi Bolivia în Războiul Pacificului (1879-1883), Chile obţine zona de Nord – Antofagasta, bogată în zăcăminte de minereuri, integrată definitiv prin pacea din 1904.

În 1973, generalul Augusto Pinochet Ugarte înlătură prin lovitură de stat guvernul socialist al lui Salvador Allende, instituind o guvernare militară a Republicii. În fruntea unei junte militare, dizolvă Congresul, exilează partidele de stânga şi înlătură orice opoziţie.

La alegerile din 1989, candidatul militarilor, Herman Büchi, pierde în faţa democrat-creştinului Patricio Aylwin, iniţiindu-se tranziţia paşnică spre democraţie.

De atunci şi până în 2010 s-a menţinut la putere Concertarea Partidelor pentru Democraţie, formată din democrat-creştini şi socialişti, Partidul Pentru Democraţie (centru-stânga) şi Partidul Radical (centru-stânga).

Coaliţia pentru Schimbaregrupare a partidelor de opoziţie (centru dreapta), a preluat puterea în 2010.

Capitala şi principalele oraşe

Capitala este Santiago de Chile (5.278.044 locuitori în 2009).

Alte oraşe importante: Concepción (972,741 locuitori în 2008) şi Valparaíso (892,143 locuitori în 2008)

Suprafaţa şi diviziuni teritoriale

756.102 km2 (din care 12.290 ape teritoriale), inclusiv Insula Paştelui (Isla de Pascua) şi Insula Sala y Gomez, la care se adaugă un sector antarctic de 1.250.000 km².

Teritoriul este împărţit administrativ în 15 regiuni: Aisen del General Carlos Ibanez del Campo, Antofagasta, Araucania, Arica y Parinacota, Atacama, Biobio, Coquimbo, Libertador General Bernardo O'Higgins, Los Lagos, Los Rios, Magallanes y de la Antartica Chilena, Maule, Region Metropolitana (Santiago), Tarapaca, Valparaiso 

Populaţia

Populaţia estimată în iulie 2010: 16.746.491 locuitori, din care 88% populaţie urbană.

Albi şi amerindieni 95.4%, mapuche 4%, alte grupuri indigene 0.6% (recensământul din 2002).

Religii: romano-catolici 70%, evanghelişti 15.1%, martorii lui Jehova 1.1%, alte secte creştine 1%, altele 4.6%, fără religie 8.3% (recensământul din 2002).

Limba oficială: spaniola.

Ziua Naţională: 18 septembrie – proclamarea independenţei.

Forma de guvernământ: republică prezidenţială.

Puterea executivă este exercitată de Preşedintele Republicii, care îndeplineşte funcţiile de şef al statului şi al guvernului. Este ales prin vot direct, durata mandatului fiind de 4 ani.

Sebastián Piñera, a preluat puterea la 11 martie 2010, urmare câştigării alegerilor prezidenţiale (turul II) de la 17 ianuarie 2010. 

Puterea legislativă este exercitată de Congresul Naţional, care este bicameral:

Senatul este compus din 38 de senatori. Mandatul senatorial este de 8 ani, având loc alegeri pentru o jumătate din locuri odată la 4 ani. Actualmente opoziţia deţine majoritatea în Senat (20 - 18). 

Camera Deputaţilor este formată din 120 deputaţi, mandatul de deputat fiind de 4 ani. Actualmente este compusă din 58 parlamentari ai puterii, 54 ai opoziţiei de centru-stânga şi 8 membri ai unor partide mai mici sau independenţi. 

Alegeri parlamentare au avut loc în decembrie 2009, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, pentru înnoirea Camerei Deputaţilor şi a jumătate din locurile din Senat.

Ministrul afacerilor externe este Alfredo Moreno Charme (de la 11 martie 2010).

Divizia America Latină

         

România la Festivalul European de Film de la Santiago de Chile

14.05.2018

Ambasada României la Santiago de Chile are plăcerea de a vă invita la proiecția filmului românesc MEDA OR THE NOT SO BRIGHT SIDE OF THINGS (MEDA SAU PARTEA NU PREA FERICITA A…

Ziua Europei

10.05.2018

Aniversarea Zilei Europei a fost un bun prilej pentru promovarea ciocolatei fine românești ENRILO produsă în Chile de o frumoasă familie de români de peste 70 de ani după rețetele…

Lansarea ​cărții ZOGRU - Aventurile unui spirit românesc de Doina Rusti

04.05.2018

Ambasada României în Chile vă invită la lansarea ​cărții ZOGRU - Aventurile unui spirit românesc de scriitoarea română Doina Rusti, tradusă pentru prima dată în limba…

Ziua Recoltei

25.03.2018

În data de 24 martie a.c., ambasadorul României în Republica Chile, doamna Monica Mihaela Știrbu, a participat, la invitația primarului municipalității Casablanca, dl. Rodrigo…