Relaţii bilaterale

Relaţii politice

Din 1990 până în prezent, au avut loc un număr important de vizite ale autorităţilor din cele două ţări, dintre care menţionăm vizita Preşedintelui Chile, Ricardo Lagos Escobar, la Bucureşti, în octombrie 2004 şi vizita Preşedintelui României, dl. Traian Băsescu, la Santiago de Chile, cu ocazia participării la Summit-ul UE-CELAC din luna ianuarie 2013. În luna octombrie 2012, a avut loc runda de consultări politice româno-chiliene, la nivel de secretar de stat, discuţiile fiind conduse de dl. Dan Petre, secretar de stat MAE român, şi dl. Alfonso Silva, secretar general al MRE Chile. De asemenea, semnalăm participarea ministrului român al afacerilor extrene, dl. Titus Colăţean, la lucrările Summit-ului UE-CELAC 2013, prilej cu care oficialul român a avut reuniuni bilaterale cu omologul chilian, dl. Alfredo Moreno, şi alţi miniştri de resort din ţările Americii Latine şi din Europa.

 

Reprezentare diplomatică 

  • Ambasada României în Republica Chile
  • Ambasada Republicii Chile în România
  • Consulatul Onorific al Republicii Chile la Braşov
  • Consolatul onorific al Republicii Chile la Cluj – Napoca
  • Consulatul onorífic al României la Copiapo

Comunitatea românească în R. Chile:http://www.dprp.gov.ro/america-latina/

România la Festivalul European de Film de la Santiago de Chile

14.05.2018

Ambasada României la Santiago de Chile are plăcerea de a vă invita la proiecția filmului românesc MEDA OR THE NOT SO BRIGHT SIDE OF THINGS (MEDA SAU PARTEA NU PREA FERICITA A…

Ziua Europei

10.05.2018

Aniversarea Zilei Europei a fost un bun prilej pentru promovarea ciocolatei fine românești ENRILO produsă în Chile de o frumoasă familie de români de peste 70 de ani după rețetele…

Lansarea ​cărții ZOGRU - Aventurile unui spirit românesc de Doina Rusti

04.05.2018

Ambasada României în Chile vă invită la lansarea ​cărții ZOGRU - Aventurile unui spirit românesc de scriitoarea română Doina Rusti, tradusă pentru prima dată în limba…

Ziua Recoltei

25.03.2018

În data de 24 martie a.c., ambasadorul României în Republica Chile, doamna Monica Mihaela Știrbu, a participat, la invitația primarului municipalității Casablanca, dl. Rodrigo…